Tudor Vintiloiu | Blog

Am luat un mic dejun minunat si am luat legatura cu Kisut – cel care ne ajuta sa ajungem in taberele de refugiati. Am ajuns si la birourile UNHCR din Addis unde l-am intalnit. Vestea buna este ca s-ar putea sa ne putem pune cortul in apropierea taberei pe parcursul sederii noastre in est, langa granita somaleza.

Maine trebuie sa plecam cu autobuzul spre Dire Dawa.. Taximetristul cu care am mers ne-a spus ca minibusurile sunt mai rapide (un drum de 16 ore se face cam in 9).

In statie toti tipau disperati sa mergem cu ei. Tudor a negociat cu unii care ne cereau 2000 de biri (200$) si ne promiteau ca vom sta numai noi in microbuz, desi noi nu aveam nevoie decat de doua locuri. Negocierea a curs pana la 220 de biri pentru amandoi.

Din pacate microbuzele nu pleaca decat noaptea, si daca am auzit ceva repetandu-se despre Africa, asta este: nu se circula noaptea, nu e safe.

Vom merge maine dimineata cu autobuzul. La 05:00 trebuie sa fim in statie si se merge pe principiul “primul venit, primul servit”. Am auzit tot felul de povesti despre calatoriile astea: se merge greu.. geamurile nu se deschid.. etc. E o experienta care, cred ca trebuie incercata.

Intre timp, astazi am mancat foarte traditional. La Addis Ababa Restaurant am mancat “injera” (un fel de clatita uriasa, foarte moale, umeda si cu gust de paine acra) si 6 feluri de carne cu diferite sosuri. Doua erau asa de iuti incat nu le-am putut termina. Aici iute inseamna iute pe bune. Am gustat si “Tej”. Ne-au oferit unii de la o masa alaturata. E un fel de vin facut din miere, dar foarte alcoolic. Cand am gustat, tot restaurantul a ras de noi. Era prea tare! Tudor a ales bere locala: cam slaba, cam dulce si cam fara acid.

Daca pana acum nu puteam defini mirosul Etiopiei, acum stiu – miroase asa cum imi miros mie mainile acum, dupa ce am mancat mancare traditionala (care se mananca exclusiv cu mana)… e un miros dulce, iute, greu, intens.

Nu inteleg:

- De ce peste tot se vand ochelari, dar nimeni de aici nu poarta.

- De ce hartia igienica se vinde in suluri facute de mana. Imi da impresia ca cineva a cumparat un sul normal din care a facut vreo 10.

Copiii par cei mai interesati de straini. Vorbesc aici de cei care merg la scoala. Au trecut pe langa noi si au zis special cateva cuvinte in engleza. Rad si isi gasesc motive sa zaboveasca putin pe langa noi. Cand le-am zis “ciao” (asa cum se saluta ei) la plecare, au ras si mai si.