Tudor Vintiloiu | Blog

Dintr-o criza inspirationala crunta care ma tine de vreo saptamana, am hotarat astazi sa ma apuc sa scot de la naftalina niste evergreenuri ale eticii in fotografie. Niste teme care sunt in toate manualele de etica si despre care poate ati mai auzit (unii dintre voi stiu sigur ca ati auzit).
Eu zic ca merita macar trecute in revista. Asadar sa incepem.
Din ciclul „Oldies but goldies” o sa va scriu astazi despre cazul sinuciderii publice a lui Budd Dwyer.
Budd Dwyer a fost trezorierul statului Pennsylvania. In ziua in care a primit condamnarea intr-un proces de luare de mita, el a convocat o conferinta de presa, unde toata lumea se astepta sa isi dea demisia din functia sa. In timpul conferintei, insa, Budd, vizibil tulburat, a scos dintr-o punga de hartie un revolver Magnum .357, a facut semn reporterilor sa nu se apropie, si-a bagat teava armei in gura si a apasat tragaciul.

Gestul sau a dat multe batai de cap editorilor din toata tara, care nu stiau cum sa trateze subiectul din punct de vedere al imaginilor. Sa publice fotografii? Mai explicite, mai putin explicite? O singura imagine, sau toata seria? Pe ce pagina a ziarului? Cat de mari? Color sau alb-negru?
In urma unei monitorizari de presa a ziarelor locale s-a ajuns la concluzia ca un rol decisiv in alegerea imaginilor l-a avut proximitatea spatiala. Ziarele din orasul respectiv nu au publicat imagini explicite sau au tratat subiectul cu bun simt, insa cu cat te indepartai geografic de zona, imaginile alese erau dintre cele mai explicite.
Motivul este pur comercial. In zona respectiva, subiectul era deja unul de impact, fara a mai fi nevoie de imagini socante, in timp ce la 200 de kilometri distanta era o stire care nu s-ar fi vandut daca nu ar fi fost insotita de imagini explicite.
Diversele moduri de tratare a subiectului pot fi motivate de editori in o mie de feluri. Totul se rezuma la ce e important pentru tine ca editor si pentru ziar. Daca te gandesti la cititori, daca te pui in locul lor, nu ai sa publici ceva care sa ii oripileze. (de exemplu unul dintre ziarele care a publicat intreaga serie de fotografii a primit de la cititori 500 de scrisori, 400 de telefoane, a avut 80 de anulari de abonamente si o amenintare cu bomba) Daca conteaza tirajul, atunci poti justifica publicarea imaginilor ascunzandu-te in spatele vechiului “drept al publicului sa cunoasca adevarul necosmetizat”. E greu sa dai un verdict atunci cand orice decizie poate fi justificata.

Update>> Uitasem sa ma intreb in scris oare ce ar fi trebuit sa faca fotografii de la fata locului. Sa incerce sa-l impiedice cumva sa isi ia viata? Sa caute un unghi mai bun? Cand esti pus in fata unei asemenea realitati, devii automat actor, sau iti poti inca rezerva dreptul de privitor si inregistrator vizual?

Update2>> E drept ca am studiat acest caz la CJI. Voi mai prezenta si altele despre care am invatat atunci pentru ca: 1. nu stie toata lumea despre ele; 2. sunt exemple care ar trebui sa faca parte din cultura etica a oricarui jurnalist; 3. v-am zis ca sunt in pana..