Prea aproape
a href=”http://1.bp.blogspot.com/_xKqa40aUZ50/RZ6SMyddZ4I/AAAAAAAAABo/5-_xFOW5WSE/s1600-h/2007-01-05T035224Z_01_SEO102_RTRIDSP_3_KOREA-NORTH-ABDUCTEE.jpg”img id=”BLOGGER_PHOTO_ID_5016607783338731394″ style=”DISPLAY: block; MARGIN: 0px auto 10px; CURSOR: hand; TEXT-ALIGN: center” alt=”” src=”http://1.bp.blogspot.com/_xKqa40aUZ50/RZ6SMyddZ4I/AAAAAAAAABo/5-_xFOW5WSE/s400/2007-01-05T035224Z_01_SEO102_RTRIDSP_3_KOREA-NORTH-ABDUCTEE.jpg” border=”0″ //abr /divPe fluxul Reuters de astazi am gasit aceasta imagine care o infatiseaza pe sotia unui pescar sud-coreean rapit in 1975 de catre nord-coreeni. Ceea ce mi-a atras atentia este cat de aproape sunt obiectivele aparatelor de fotografiat de acest om care plange. Fotojurnalistii au dobandit reputatia de a fi indiferenti la suferinta pe care o incadreaza prin aparatele lor. Mi-ar placea sa cred ca nu este vorba despre o indiferenta, sau despre o desensibilizare, cat despre manifestarea unei responsabilitati morale catre cititori de a infatisa lumea cu acuratete, aratandu-i si triumfurile si tragediile.Cel mai important lucru, dupa parerea mea, este sa nu provoci mai multa suferinta decat este necesar. Sa reusesti un compromis fericit intre un cadru bun si bun simt. Iar daca asta inseamna sa te dai un pas inapoi, fie../div
