Ziua 7 – 24.09.2008

November 30th, 2009 Leave a comment Go to comments

Dimineata am mers, conform bunului nostru obicei, cu Ibrahim si soferul la micul dejun. Desi se posteste (ca suntem in plin Ramadan), Ibrahim nu pare sa dea doi bani pe asta. Mananca bine, doarme mult, iar seara petrece cu prietenii cu mult Khat si vorbarie (ca aseara). Ne place de el. Si ne ajuta mai mult decat ne-am fi asteptat.

De data asta am platit noi – 4 persoane cu mancare si ceai – 27 de biri (nici 3$!).
Soferul nostru a venit si am mers la piata locala unde stiam ca exista refugiati care au mici afaceri acolo. Din pacate, pentru ca este post si lumea doarme mult, ora 9 dimineata pare sa fie prea devreme pentru ei. Mergem mai pe dupa-amiaza.
Reprezentantul ARRA, care ne insotea, ne-a propus sa mergem la targul de animale. Acolo lumea forfotea. Interesant aici este ca pretul nu se striga. Vanzatorul si cumparatorul se iau de mana si in functie de cate degete isi apuca si la a cata falanga – ala e pretul. O camila costa 5000 de biri (500$). E foarte scumpa, motiv pentru care nici oferta nu este mare. O vaca e 1500 de biri, iar o capra si mai putin.

Apoi am mers la o scoala vocationala, care ii invata pe refugiati meserii dupa primele 8-10 clase, pentru a-si putea gasi mai usor un job. Invata sa devina electricieni, sa lucreze in piele si sa vopseasca textile.

Pentru ca ni s-a terminat creditul la mobil, am dat o fuga pana la centrul medical. Doctorul nu era acolo, dar asistenta ne-a spus ca tocmai avea loc o nastere. Pana cand asistenta a obtinut ok-ul la telefon de la doctor, micutul se si nascuse. Tudor a facut niste poze minunate.

Mama a nascut natural, fara anestezie, fara nimic. N-a zis nici “pas”, iar bebelusul a fost la fel de cuminte. Nu a plans, desi dupa ce a fost curatat si plesnit la fund (foarte rau!) a incercat, bietul de el, un scheunat. Femeile de aici sunt asa de curajoase si de rezistente!

Am mers apoi cu soferul sa bem o “bunna” (cafea), care aici se bea foarte repede pentru ca, zic ei, daca nu o bei cat e fierbinte, isi pierde toata savoarea. Nu inteleg ideea de “ice-coffee”. :)
Cafeaua costa 1 birr. Am intalnit acolo un batranel care vorbea excelent engleza si ne-am conversat. Locuieste in Addis si ne-a invitat sa-i cunoastem familia. Ne-ar placea mult sa-l revedem. Am facut schimb de numere de telefon.
Dupa pranz am avut parte de cele mai frumoase, sau mai bine sa le zic, interesante experiente. Soferul a venit, ne-a luat, si noi eram morti de foame, asa ca l-am rugat sa ne duca undeva sa mancam. N-am gasit de mancare pe unde am mers (aici nu te poti trezi la 14:30 ca vrei sa mananci, ca nu te alegi decat cu spaghete amarate amestecate cu un fel de sos. Mancarea buna – Tibs – adica bucati de carne de capra cu injera e disponibila doar dupa-amiaza tarziu cand se taie cate o capra, si dimineata devreme.. cand mai e ceva din capra de cu o seara in urma. Dar asa stii ca mereu mananci carne proaspata!), in schimb ne-a gasit pe noi un alt ofiter de la Imigrari care i-a cerut soferului sa mergem la ARRA, pentru ca el nu fusese informat de prezenta noastra in zona. Cacat! Am mers intai sa mancam ceva: am infulecat o injera cu niste coaste picante.. a mers.. apoi ne-am dus la sediul ARRA, sa-l luam pe Uagaia (tipul care a mai mers cu noi) si sa lamurim problema cu ofiterul. Cand ne faceam probleme ca Tudor isi va pierde a sa “golden hour” (cand lumina e perfecta pentru poze), ne-am linistit – a inceput sa ploua torential! Adio toate planurile pe ziua de azi. Uagaia ne-a invitat la el la sediul ARRA, sa bem o cafea… si aveam in sfarsit sa asistam la faimoasa ceremonie de servire a cafelei.

O doamna sedea cu genunchii la gura, avea o plita sub care ardeau carbuni, iar deasupra ei, pe o tablie, s-a apucat sa prajeasca boabe de cafea (verzi). Alaturi, pe o alta plita, printre carbuni ardea tamaie (mirosul era foarte… bisericesc). In intreaga incapere era un miros foarte misto.. cafeaua prajita.. tamaia.. ce mai, trebuia sa fii acolo!

Dupa ce s-a prajit cafeaua, femeia a rasnit-o manual si intre timp a pus un ulcior cu gat subtire pe foc, ca sa fiarba apa. Cand a fost gata ne-a servit pe fiecare. Cafeaua era minunata si nu avea pic de zat.

Uagaia ne-a cerut sa nu-i facem poze cu punga de khat alaturi. Rade si zice ca daca va ajunge vreodata presedintele tarii, nu ar da bine.
Khat-ul nu e ilegal in Etiopia.. dar nici tocmai legal. E complicat. Taxele pentru comercializare sunt destul de mari, asa ca genereaza multi bani la buget. O punga ajunge si la 40 de biri.

Uagaia nu intelege de ce cafeaua si ceaiul se beau si cu gheata la noi.

Mi-a spus ca maine mergem in piata locala sa-mi iau o rochie traditionala. Am vorbit verzi si uscate – istorie, turism si chiar politica. Uagaia zice ca europenii (italienii in cazul lor) au adus gonoreea in Etiopia, plus alte boli, ca turismul ar aduce beneficii mari, daca ar fi administrat cum trebuie si ca Etiopia a fost eliberata de popor si nu de Haile Selassie.

Apoi brusc, ploaia s-a oprit. In piata nu mai aveam ce cauta: lumea fusese gonita de ploaie, dar oamenii se grabeau oricum spre casa – postul pe ziua de azi se terminase. In schimb, Uagaia vorbise cu cineva de la o asociatie a refugiatilor, sa putem merge intr-o casa, sa-i surprindem cum gatesc. Am ajuns la locul stabilit si totul a iesit ca la carte. Tudor a avut parte de “subiecti” interesanti si de lumina buna.

Femeia casei, Fatima ( o figura foarte draguta) tocmai gatea. S-a grabit, impreuna cu ai ei, sa ne ofere cele mai bune locuri din casa, pana cand am convins-o ca ea e cea mai importanta persoana, ca ea trebuie sa stea cel mai bine. Erau fericiti, ea a ras mult, l-a luat si pe cel mic in brate.. a gatit cu el asa… Eu m-am simtit iar.. nu-stiu-cum.. Nu stiu daca eu as fi primit la mine in casa doi necunoscuti, ca sa se holbeze la mine, cum gatesc, ce folosesc si sa ma si pozeze. Din pacate pentru asta eram noi acolo… nu ca oaspeti sau prieteni..

La 19:30 (nesimtit de tarziu pentru zona asta si securitatea fragila) am iesit in oras cu soferul.

Nota: faptul ca sunt nespalata de 4 zile (de 5 pe cap) ma deranjeaza si imi creaza o stare de discomfort. Tudor imi dicteaza: “lui Tudor si mai si”.
`
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.
You must be logged in to post a comment.
eXTReMe Tracker