Ziua 4 – 21.09.2008
Bisrat s-a tinut de cuvant. Ne-a luat de la hotel de dimineata si am plecat. De la Dire Dawa la Harar sunt aproape 50 de kilometri, si acelasi drum magnific.
Am ajuns repede. De la Harar, mai departe catre Jijiga (unde aveam noi treaba) trebuia sa ne descurcam pe cont propriu. Asa ca i-am spus lui Bisrat sa ne lase la autogara din Harar. Acolo – aceleasi strigate cu care ne obisnuisem. Autobuzul care pleca spre Jijiga era aproape plin. Am urcat, am platit 20 de biri (2$) de caciula si in scurt timp am pornit. Autobuzul era incarcat pana la refuz cu Khat – o planta legala aici care se mesteca si care are efecte stimulative ceva mai puternice decat cafeaua. Lumea le cara inspre Jijiga cu sacii.
Pe drum, unii au inceput sa mestece frunzele. Ne-au oferit si noua o crenguta. Pentru ei e un circ sa ne vada reactiile. Au ras cu totii cand ne-am strambat in timp ce mestecam. Planta e cumva acru-amaruie si la inceput iti face gura punga. Trebuie tinuta la masele si mestecata din cand in cand. Eu am inghitit-o! Normal, iar au ras.
Ne-am oprit de mai multe ori pentru controale. Se descarcau toti sacii si sacosele cu Khat, se numarau, politistii urcau, cereau acte, calatorii plateau taxele pentru ierburi si iar plecam. S-au iscat si certuri, dar se linisteau repede. Cand am primit crenguta de Khat ma uitam la ea cu atentie, iar unu din spate mi-a zis ca dupa gesturi, par bogata! :)
In Jijiga am ajuns dupa vreo 3 ore si ceva. E foarte prafuita. Nu are trotuare si e mai murdara decat ce am vazut pana acum. Pe drum totul a fost foarte curat si incepusem sa cred ca nu exista plastice si sticle aruncate pe jos in Etiopia.
Acum ca suntem in Jijiga, ne mai despart doar cativa kilometri de Somalia. Ne-am cazat la un hotel de 80 de biri. Pentru ei primesti o camera mare si urata, cu dulapuri pe care eu, personal, nu le-as deschide, o baie foarte dubioasa cu un wc care nu merge, motiv pentru care miroase in permanenta.
Trebuie sa dam de George M., cel care ne va duce la refugiati.
