Tudor Vintiloiu | Blog

Ultima zi o scriu de acasa, din Bucuresti, la mai bine de 3 luni de la expeditia (asa am ales s-o numesc) noastra. Practic, ultimele doua zile pe care le-am petrecut in Addis n-au fost spectaculoase. Adica, dupa o luna, ne obisnuiseram cu multe.

Acum nu aveam decat sa mai bifam lucruri de luat pentru ai nostri, sa mai punem de-o promenada pe strazi si stradute, sa-si mai « descarce » Tudor obiectivele si … cam atat. Intr-un cuvant – zile de concediu.

Ca sa ne porcim definitiv, Tudor a zis sa lasam «hotelurile» de 8 dolari si sa ne lafaim. Am ales Addis Abeba Golf Club – ceva infiorator de fitos. Gen Bamboo-ul de la noi, sau Fratelli, sau mai stiu io care minune de club, nu face doi bani pe langa . Am dat 40 de dolari pe noapte (observati ca insist cu preturile, desi mi s-au facut observatii ca prea ma leg de ele …eh…sunt femeie) si intr-adevar camera a fost minunata si serviciile in general si angajatii, daca ma gandesc bine, si aerul mirosea altfel.

Era Etiopia pentru bogati. M-am simtit un pic ipocrita…nu stiu de Tudor, dar pe mine nu prea ma tragea inima sa stau, sa ma amestec cu altii decat cei cu care ma obisnuisem deja. Oricum trebuie sa recunosc ca n-am simtit lipsa igrasiei sau a puricilor, dar, intr-o oarecare privinta am avut dreptate. Intai ca fix in seara in care dormeam noi acolo se pregatea o nunta..bleah ! am cerut sa schimbam camera ca sa nu avem vedere chiar la petrecareti in farfurie.

Seara am mancat minunat, la restaurantul hotelului. Tacamuri impecabile, mancare misto, ce mai, excelent. Culmea ironiei a fost ca desi pe tot parcursul sederii noastre in Etiopia am mancat cele mai dubioase lucruri, pe cele mai lipicioase mese (si numai gandul ca eram vaccinati impotriva hepatitei A si B ne dadea curaj), acum, la cel mai cel restaurant ne-am stricat la stomac. Si cand zic asta, vorbesc serios!

Tipa cu care am mers in sud a ramas la alt hotel si bine a facut. Si despartirea de ea a fost asa…un pic ciudata. Desi ne-am petrecut doar o sapt si ceva impreuna, am avut o strangere de inima. Despartirea asta zicea multe: ca Etiopia e pe final.

In ultima zi am mers si la Tomoca (un magazin unde se bea cafea la varice asa, oamenii vin, cumpara, beau repede si ies in 5 min) – sa luam cafea mai multa de la mama ei…ori nu mi-a vandut-o ala cu draga inima, ori sunt io cascata…cert e ca saculetul a ramas undeva printr-un aeroport pe drum. Cred ca prea mi-a fost dor de mama … asta a fost !

La intoarcere mi s-a parut ca drumul a fost mai scurt. Am ajuns mai repede.

Sper ca la urmatoare iesire sa-mi iau un laptop si sa notez la fel, in fiecare zi, ca sa nu mai stea Tudor sa transcrie caligrafii indoielnice. Vreau ca data viitoare cand mai plecam sa fim mai rebeli. Mi-as dori sa nu ma mai enervez pentru fiece nimic cand suntem plecati si visez sa mai vad o felie dintr-un nou continent. Pe Tudor il cheama Africa din nou. Si pe mine … adica raspund la orice chemari, dar mi-ar placea sa pun piciorul in America de Sud…undeva oriunde.

Va multumesc, dragii mei ca ne-ati citit (pot sa jur ca Tudor o sa zica ca e chiftea incheierea, ca el n-o publica … dar mie mi se pare ok sa zic asa.)

tea

`

P.S. Mai jos sunt inca cateva imagini razlete care nu si-au gasit locul in zilele precedente, sau de care am uitat.

`